În preajma prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, gândurile tuturor se îndreaptă spre cei aflați în nevoi și în suferință, mai ales spre copilașii pentru care greutățile vieții îi întâmpină mult prea repede, indiferent că vorbim de neajunsuri materiale, lipsa dragostei părintești sau boală.
Și în acest an, prin munca și strădania copilașilor de la Grădinița P.P. Giroc, care au confecționat podoabe, jucării și alte surprize de sărbători, se organizează TÂRGUL „BUCURIA CRĂCIUNULUI”, miercuri 4 decembrie 2019, ora 15.00, la Piața Agroalimentară din Giroc, având ca scop achiziționarea de echipamente necesare Spitalului Clinic de Urgență pentru copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, mai precis un INJECTOMAT (aparat cu ajutorul căruia injecțiile se dau intr-un anumit ritm) și o MASĂ DE CĂLCAT cu încălzire și abur pentru călcătoria spitalului.
Pentru toți cei care doriți ca prin sprijinul dumneavoastră să aduceți un plus de bine copiilor suferinzi, vă invităm să participați la acest târg, iar pe cei care nu aveți posibilitatea să ajungeți la acest eveniment, vă rugăm să contribuiți pentru această achiziție la Biserica Sfântul Dimitrie din Giroc, în fiecare zi între orele 16-17, în zilele de duminică sau sărbători între orele 09-12, sau în contul RO87BRDE360SV51605883600, cu mențiunea – DONAȚIE PENTRU LOUIS ȚURCANU.
Având nădejdea că fiecare persoană trăiește cu gândul la celălalt, aflat în nevoie, vă așteptăm cu gândul că PUȚIN CU PUȚIN FACE MULT!
Bunul Dumnezeu să vă răsplătească pe fiecare așa cum El știe!
Vă mulțumim!
Preot paroh,
Marius Șonea