Biserica ortodoxă sf. Dimitrie din Giroc fost ridicată în anul 1759, în timpul administrației austriece a Banatului, sub Maria Terezia, iar în anul 1955, în timpul păstoririi bisericii de către preotul Andrei Ierhan, capata statutul de monument istoric.
De-a lungul timpului, biserica a avut parte de lucrări de renovare de mai multe ori: 1793, 1872, 1922, 1936, 1966 și 1995, însă starea de degradare a turlei a impus înlocuirea ei. Astfel, s-a realizat construcția unei turle noi, din lemn, acoperită cu tablă de cupru și chiar in ajunul prăznuirii Sf. Mare Mucenic Dimitrie, în data de 25 Octombrie 2019, la 260 de ani de la construirea bisericii, în timpul păstoririi preotului paroh, Marius Șonea a fost ridicată noua turlă spre bucuria credincioșilor giroceni și Slava lui Dumnezeu!
Realizarea acestei turle noi a fost posibilă prin contribuția credincioșilor care au sprijinit prin donații această lucrare, manopera fiind realizată de către firma de construcții ce ridică biserica cea noua din comuna noastră, reprezentată de către domnul Bucur Cristian. Crucea ce va fi așezată pe turla cea nouă a fost refăcută de către nepotul preotului slujitor al Parohiei Giroc, Horia Vișoiu (1933-1978), care ii și poarta același nume. Această cruce va fi sfințită in cadrul Sfintei Liturghii din ziua Sfântului Dimitrie și va fi ridicată pe turla in zilele următoare.