Parohia ortodoxă română Giroc
Biserica Sf. Dimitrie
Parohia ortodoxă română Giroc
Biserica Sf. Dimitrie

Preotul  David Voniga

S-a născut la Gyula, în Ungaria, din părinţi tărani, în anul 1867. După studiile elementare şi liceale de la Gyula, Beiuş şi Budapesta, urmează teologia la Arad, absolvind-o în 1890. Se stabileşte pentru scurt timp la Şiria, unde-şi dovedeşte pasiunea pentru ziaristică scoţând “Gazeta Economului”. Se reîntoarce în oraşul natal şi se implica în viaţa culturală romanească din acea vreme în cadrul unei societăţi de lectură, fiind ales preşedintele acesteia. Publică un volum de poezii intitulat “Dor şi jale”, prefaţat de Ion Rusu-Şirianu care nota: “Ni se dau în versuri accente sincere, oglinda unui suflet simţitor”.

La Gyula, fondează şi redacteaza revista “Lumina” apărută în 1894 pe frontispiciul căreia se anunţă că revista este un “organ eclesiastico-didactic, social şi literar”.

Spirit activ şi productiv, David Voniga îmbina cu măiestrie activitatea pastorală cu cea de gazetar. În 1896 se află la Timişoara ca redactor la ziarele “Dreptatea” şi “Foaia de duminică”. Colaborează şi la “Tribuna Poporului” din Arad. A scos propriile ziare şi reviste la Timişoara: “Controla” şi “Revista Preoţilor”, cea mai importantă publicaţie redactată de David Voniga între anii 1910-1918 reapărută la Timişoara, în 1923, sub denumirea “Luminătorul”. Alte reviste pe care le-a condus şi redactat au fost: “Banatul”, întâiul ziar românesc de dupa Primul Război Mondial, “Tribuna nouă” şi “Nădejdea”.

Munca prodigioasă şi mai ales aptitudinile de scriitor bisericesc ale preotului David Voniga se concretizează în numeroase opere publicate in volum. Dintre acestea menţionăm: manuale de religie pentru şcolile primare şi secundare (“Istorioare biblice”, 1908 şi “Micul catehism”, 1909); studiile (“Etica creştineasca”, 1905, “Omiletica”, 1907, “Activitatea pastorală a preotului”-1905); tratate (“Despre economia naţională”, “Religia, morală şi cultură”, “Mizerie, boală, crimă şi degenerare sau alcoolismul şi urmările lui”- 1910, “Presa bisericească”- 1925). Din domeniul literaturii teologice şi pastorale amintim: “Cuvântări bisericeşti pentru duminici şi sărbători” (1903) şi “Cuvântări ocazionale” (1908).

Au rămas în manuscris, nefiind publicate, printre altele, două lucrări care constituie coroana activităţii sale literare: “Galeria scriitorilor bisericeşti”, cuprinzând viaţa şi activitatea scriitorilor din veacul al XV-lea până în vremea autorului si “Enciclopedia biblică, bisericească şi teologică” o lucrare de circa 25.000 de articole din întreg domeniul cultelor, al ştiinţelor biblice, teologice şi al vieţii bisericeşti, operă unică de acest gen în literatura de specialitate.

Despre activitatea pastorală desfăşurata în parohia comunei Giroc timp de 33 de ani au stat  mărturie amintirile bătrânilor nonagenari care i-au fost contemporani. Ei işi aduceau aminte cu emoţie de orele de religie ţinute de părintele David Voniga în şcoală, de slujbele oficiate cu evlavie, de predicile care mergeau la sufletul ascultătorilor datorită talentului oratoric al celui care propovaduia credinţa creştină ortodoxă. Era mereu printre săteni, dându-le sfaturi preţioase.

Pe plan social şi cultural, preotul David Voniga a avut numeroase iniţiative menite să trezească simţămintele patriotice, morale si civice la enoriaşii săi. S-a ocupat de renovarea şi pictarea bisericii în anul 1922 şi de procurarea a încă trei clopote. În anul 1914, iniţiază construirea monumentului închinat memoriei aviatorului- erou Aurel Vlaicu. Alături de săteni începe construirea Casei Naţionale, iar  împreună cu autorităţile locale şi cu conducerea băncii “Ghiroceana” , în anul 1927, iniţiază ridicarea monumentului închinat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial şi crucea mare din cimitir, ambele din marmură albă.

În fotografiile de epocă îl vedem în mijlocul coriştilor şi membrilor fanfarei. A fost mereu în prim planul acţiunilor pregătitoare înfăptuirii Marii Uniri, catalizând forţele patriotice locale în acest sens, şi a  făcut parte din delegaţia comunei Giroc la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.

Recunoscând valoarea activităţii sale pastorale, publicistice şi literare, autorităţile din acea vreme i-au atribuit semnele preţuirii, fiind distins cu brâul roşu şi decorat cu medalia “Răsplata muncii pentru biserică” și “Ordinul Coroana României”.

Într-un gest de frăţietate şi de recunoaştere a unei prodigioase activităţi pastorale, culturale, publicistice şi patriotice, credincioşii ortodocşi români din Gyula şi Giroc l-au comemorat, în anul 2003, în ambele localităţi, prin organizarea unor ample manifestări prilejuite de comemorarea a 70 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Pe aceeaşi linie de recunoaştere a meritelor vrednicului nostru înaintaş, se înscrie şi Hotărârea Consiliului Local al Comunei Giroc din luna octombrie 2008 prin care se acordă titlul de CETATEAN DE ONOARE  post mortem.

Prof. Octavian Gruița

Prof. Ion Murariu

Învăţătorul Atanasie Baicu

Fiul Mariei şi al lui Petru Baicu (preot ortodox român), s-a născut la 16 ianuarie 1873 în comuna Câmpanii de Sus , jud. Bihor. A urmat şcoala primară confesională ortodoxă română din Beiuş, iar apoi şcoala primară confesională germană din Băiţal, jud. Bihor. La terminarea cursului primar urmează liceul greco-catolic român din Beiuş, terminând cele patru clase liceale în anul 1889. În toamna aceluiaşi an reuşeşte la Preparandia din Arad, pe care o absolvă în anul 1892. Devenind învăţător, este repartizat ca suplinitor în comuna Micherechiu (azi Ungaria), unde funcţionează timp de 3 ani.

În anul 1895 devine învăţător-director la şcoala confesională ortodoxă din Giroc, unde predă la clasele mari. Aici funcţionează până la 31 august 1912, când, pentru atitudinea sa românească intransigentă, este constrâns de autorităţile austro-ungare să se retragă temporar din învăţământ, revenind în fruntea şcolii ca învăţător-director la 1 octombrie 1918, unde funcţionează fără întrerupere până la 1 ianuarie 1932, când se pensionează. La venirea lui Atanasie Baicu, în Giroc a funcţionat o şcoală confesională ortodoxă, iar mai târziu se înfiinţează şi cea de-a doua şcoală confesională ortodoxă.

La începutul Primului Război Mondial, în 1914, este înrolat în armată şi trimis la Regimentul 18 din Sopron, cu ordinul secret de a fi strict supravegheat, la fel ca şi colegul său din Chişoda, Iosif Ciorogariu. A partcipat la război pe fronturile rusesc, românesc şi italian, iar în sept. 1916 este trimis la şcoala de ofiţeri de la Budapesta până în 1917, după absolvire – la comandamentul gării din Vârciorova, iar mai apoi la Turnu Severin. La sfârşitul războiului avea gradul de sublocotenent.

Vorbind de situaţia şcolii după război, învăţătorul Atanasie Baicu îşi arată nemulţumirea că „cei mai mulţi învăţători nu mai fac apostolat ca vechii învăţători confesionali, care au fost apostoli şi martiri ai neamului”.

În perioada premergătoare Marii Uniri, Atanasie Baicu participa la toate acțiunile pregătitoare, iar la 1 Decembrie 1918, face parte din delegația girocenilor care ia parte la istoricul eveniment.

Pe plan social-economic, el desfăşoară o intensă activitate; astfel în 1897 înfiinţează „Banca poporală” , care funcţionează până în perioada interbelică, donează un clopot pentru biserică, ajută copiii săraci pentru frecventarea şcolii, donându-le câte 10.000 lei anual, contribuie la construirea Casei Naţionale, a monumentului eroilor căzuţi în primul război mondial şi a monumentului de marmoră albă din cimitir.

La pensionare şi retragere din învăţământ pune bazele „Fundaţiei Atanasie Baicu şi Maria Baicu născută Cocoţan”, cu un capital de 85.000 lei (sumă acumulată de-a lungul anilor din diurnele ce le-a primit ca membru al diferitelor „corporaţiuni unde a activat”), din venitul căreia se dădeau premii elevilor şi se ajutau copiii săraci, dar buni la învăţătură.

Prof. Octavian Gruita

 

Aveți o întrebare?